Viziune delirantă

Delirul şi problematica lumilor ficţionale În ultimele decenii, psihopatologia delirului a fost viziune delirantă insistent, mai ales de către cognitivişti, cu unele rezultate remarcabile, concretizate în teoriile top-down, bottom-up şi cea a înlăturării erorii.

viziune delirantă

S-au explorat distorsiuni ale cogniţiei sociale în identificarea expresiilor faciale, a procesului de mentalizare recunoaşterea intenţiilor şi opiniilor celuilalt în anumite situaţiiatribuirea cauzalităţii evenimentelor etc 1,2,3,4,5,6. Sintezele cognitiviştilor care se ocupă de delir 7 au rămas însă insuficient de convingătoare, din cauza unei probleme de selecţie a cazuisticii, derivată dintr-un paradox pe viziune delirantă îl introduce concepţia lui Jaspers 8.

Articole din ediţiile anterioare

Or, o psihopatologie semnificativă a delirului ar trebui să invoce perturbarea unei dimensiuni specifice a psihismului viziune delirantă, care să fie identificabilă, dacă nu la specia Homo în genere, cel puţin la Homo sapiens; şi mai ales la omul cultural de după neolitic De aceea merită interes sugestia pe care o face în această direcţie un eminent specialist în neuroştiinţe, editor al unor tratate de prestigiu în domeniu 13, De exemplu, dacă citesc un roman, merg la teatru sau la cinema ori sunt preocupat de un joc pe calculator, eu petrec câteva ore intrând în diverse realităţi ce mi se deschid prin paginile cărţii, prin scena teatrului sau prin ecranul de televizor În vis, sau în visul diurn ori în fantezie, pot juca activ ca fiind eu însumi, dar şi ca o variantă modificată a mea, diferită de viziune delirantă zilnică Pare perfect posibil ca cineva să poată intra în realitatea delirantă la fel cum intră în realitatea visului ori într-o realitate ficţională sau virtuală.

La fel ca multiple viziune delirantă realităţi, unele realităţi delirante sunt mai mult sau mai puţin rupte de realitatea zilnică, incomensurabile cu viziune delirantă normale ale raţiunii care guvernează lumea noastră cea de toate zilele. Identificându-se plin de convingere cu un astfel de rol, el reacţionează şi acţionează după o logică specială, valabilă în aria ficţiunii, dar diferită de cea a vieţii curente. Ceea ce ne apare destul de firesc, dacă avem în vedere acceptarea consensuală şi naturală a existenţei instanţei divine şi a practicilor care o invocă.

Pornind de la ipoteza sugerată de Gallagher vom încerca să schiţăm etapele unei eventuale reelaborări a problematicii delirului din perspectiva viziune delirantă evoluţionismului cultural, având în vedere un psihism specific omului de după neolitic.

Viziune delirantă. Delirul şi lumile ficţionale (I)

Delirul şi condiţia de personaj a persoanei umane În atmosfera de efervescenţă spirituală a Renaşterii, nebunia a fost magistral comentată de gânditori şi oameni de litere. Erasmus, în Stultitiae Laus, dă cuvântul acestei nebunii, sub înfăţişarea unei bufon al vremii cu scufie şi oglindă, pentru a anunţa o nouă tonalitate a înţelepciunii.

viziune delirantă

O întreagă antologie a nebuniei întâlnim apoi în opera lui Shakespeare, de la Regele Lear la nebunul său oficial; sau la tânărul nobil Edgar din aceeaşi piesă, care în mod deliberat face pe nebunul, pe îndrăcitul. În acelaşi timp, cu câteva veacuri înainte ca psihiatria din secolele XIX şi XX să se preocupe sistematic de psihopatologia delirului, Cervantes a produs o definiţie exemplară a acestuia prin romanul său Don Quijote, amplu răspândit viziune delirantă intermediul tiparului.

Intriga este următoarea: Nobilul de ţară Quijano, cititor pasionat de romane picareşti, consideră, ajuns la aproape 50 de ani, că s-a transformat în cavaler rătăcitor, similar cu cei despre care citise, adoptând numele de Don Quijote.

El redefineşte viziune delirantă care-l înconjoară în conformitate cu viziune delirantă viziune delirantă identitate şi cu noul său statut.

Plecând de acasă ajunge la un han pe care îl declară castel, cerându-i hangiului, care devine castelan, a-l învesti cavaler.

Bibliografie

Apoi îl zăpăceşte pe bonomul său vecin Sancho Panza; şi pleacă împreună cu el pentru a săvârşi isprăvi cavalereşti. Pe drum se luptă cu nişte mori de vânt considerate a fi balauri Iar după mai multe peripeţii, câţiva oameni viziune delirantă bine din sat împreună cu preotul şi cu bărbierul reuşesc să-l readucă acasă sub iluzia unei vrăji.

  1. Viziune slabă despre Veda

Dar eroul nu rămâne mult timp în satul său, deoarece soseşte de la Salamanca bacalaureatul Samson Carusco, care-l informează că povestea sa a viziune delirantă tipărită într-o carte şi răspândită pe această cale în lume; iar autorul a promis şi o a doua parte.

Astfel încât, pentru a se putea scrie această a doua parte, Don Quijote pleacă din nou în călătorie cu Sancho Panza.

Delirul şi lumile ficţionale (I)

Peste tot lumea a auzit de el, mai ales cei de la curtea Ducelui şi Ducesei, care pun la cale diverse înscenări. Împreună cu un haiduc, Don Quijote ajunge apoi la Barcelona, unde, într-o tipografie, vede şpalturile noii cărţi care se tipăreşte despre el.

viziune delirantă

După multe peripeţii, viziune delirantă înfrânt într-o luptă simbolică, acceptă să se reîntoarcă acasă, unde renunţă progresiv a se mai identifica cu Don Quijote. Apoi îşi redactează în pace testamentul şi moare ca Quijana cel Bun. Eroul e convins de realitatea acestei lumi şi viziune delirantă noii sale identităţi.

Conectarea la nebunie I Jim van Os I TEDxMaastricht

Delirul său se manifestă în formă pură. Iluziile pe care le trăieşte sunt secundare convingerii şi lumii delirante în care a intrat, putând fi etichetate cel mult ca halucinaţii funcţionale, şi nu ca halucinaţii propriu-zise.

La fel ca întreg romanul.

Delirul şi lumile ficţionale (I)

Nebunie care, în prezent, nu e încadrabilă în altă categorie decât în cea a delirului; adică a convingerii extraordinare şi de neschimbat într-o idee falsă, care nu poate fi modificată prin argumente şi experienţe. Iar ideea cu pricina constă în modificarea identitară prin care Quijano devine cavalerul rătăcitor Don Quijote, căpătând astfel un nou statut şi rol social.

Mai precis, eroul se transformă într-un personaj similar cu cei bine cunoscuţi pe vremea sa din literatura picarescă pe care el o citea fără oprire de ani întregi.

Dar, chiar şi viziune delirantă, cazul Don Quijote ne relevă un aspect esenţial al delirului: faptul că se petrece o mutaţie într-un fel deficitară, în zona resimţirii identităţii de statut şi rol sociocultural; viziune delirantă că aceasta are o strânsă legătură cu modelul personajelor pe care le evocă narativitatea literară.

  • Viziune delirantă. Cum se manifestă hipermetropia
  • Viziunea 3 5 este hipermetropie

Exemplaritatea nebuniei delirante a lui Don Quijote constă în aceea că aduce în discuţie identitatea de personaj a omului cultural, corelată statutului şi rolurilor sale sociale. Împrejurările vieţii plasează persoana în poziţia sau rolul de solicitator şi acuzator, de victimă a unor împrejurări sau a persecuţiilor sociale.

Eventualitatea de a suferi de o boală invalidantă sau cea de a fi înşelat de partener sunt viziune delirantă atâtea scenarii în care subiectul poate fi cuprins şi pe care urmează să le joace asumându-şi rolurile de care are parte, rezolvând probleme şi clarificând situaţii ambigue.

Faptul că viaţa reală seamănă parţial cu scenariile teatrale şi cu povestirile pe care le scriu romancierii nu este doar o figură de stil. De aceea, sugestia lui Gallagher merită atenţie.

Account Options

După DSM-5, tematica viziune delirantă este de: persecuţie paranoiade gelozie, erotoman, megaloman de invenţiesomatic delirul dismorfofob, dermatozic. Opinia lui Schneider lor este considerată în prezent rară, fapt ce contrastează cu interesul crescut pentru delirul sistematizat fără deteriorarea personalităţii, care s-a manifestat la cumpăna dintre secolele XIX şi XX, pe vremea în care Kraepelin a introdus paranoia în sistematica sa Este evident că, în delirurile monotematice, ideea — tema sau conţinutul — delirului nu se corelează cu poveştile sau romanele.

Ea derivă acum din preocupările fireşti şi adaptative ale omului în viaţa de zi cu zi: încrederea în ceilalţi — necesară cooperării; fidelitatea partenerului — pe care se bazează familia şi creşterea copiilor; starea de sănătate şi atractivitate socială etc. Deşi toate aceste viziune delirantă se regăsesc şi în polimorfismul delirurilor propriu-zise, viziune delirantă extrag subiectul viziune raton viaţa cotidiană, ele exprimă întrebări fireşti ale oricărui om afectat de situaţii problematice Întrebări care-l pot preocupa în manieră anxios-fobică sau obsesiv-prevalenţială, înainte ca subiectul să fie absorbit şi dominat de soluţia pe care i-o oferă tematica unei convingeri delirante.

Un parcurs al viziune delirantă de clarificare este imaginat în figura 1. Figura 1 E firesc ca orice om să ajungă uneori la întrebări de tipul: Cine şi cum sunt?

Care sunt capacităţile şi valoarea mea? Ce cred alţii despre mine?

viziune delirantă

Pot să mă încred în ceilalţi? Mi-e fidel partenerul? Sunt sănătos, nu mă paşte niciun pericol de boală gravă? Astfel de întrebări care-l privesc intim pe orice subiect sunt latente, în permanenţă, în fiecare om.

  • Delirul şi lumile ficţionale (I)
  • Pierderea medicației de acuitate vizuală

Ațiputeafiinteresat